Biroul de proiectare | TAR-TAU Arhitectura a fost înființat în anul 2017, de o echipă tânără de arhitecți formată din Andreea și Bogdan TÂRȚĂU, cu intenția de a integra pe piața de profil, servicii complete de proiectare și consultanță tehnică de specialitate, dedicate beneficiarilor, prin colaborările multidisciplinare ale biroului cu alți specialiști din domeniul de referință.
Abordarea profesională a biroului este una pragmatică, orientată către clienți și necesitățile acestora, transpuse în tema de proiectare, mizând pe o relație echilibrată între o arhitectură propusă, onestă, riguroasă deopotrivă, ce răspunde în mod direct cadrului normativ incident și o abordare conceptuală, poetică, ce poate aduce, prin caracterul său ludic, un aport consistent în proiectarea creativă.
Proiectele în care suntem implicați, în prezent, cuprind programe de arhitectură rezidențială și comercială, private, dorind, ca în viitor, să ne extindem și completăm practica și expertiza în zona proiectelor publice – clădiri administrative, spații publice, regenerări urbane.
Totodată, TAR-TAU Arhitectura își propune să fie o companie dinamică pe piața serviciilor integrate de proiectare, flexibilă și adaptabilă, în fața oportunităților, riscurilor și amenințărilor pieței libere pe care activează, să utilizeze tehnologii inovatoare, scalabile și integrabile în profilul profesional pe care îl promovează.
Decembrie | 2024
TAR-TAU Arhitectura srl este beneficiarul unui Contract de finanțare pentru proiectul „Cresterea adoptarii tehnologiilor digitale pentru FORMARE PLUS”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Apel DIGITALIZAREA IMM-URILOR - GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE și implementează acest proiect pe parcursul anului 2025.
Instrumentul de grant de până la 100.000 euro pe întreprindere va sprijini IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale cum ar fi achizițiile de hardware TIC, dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor/licențelor software, inclusiv soluțiile de automatizare a proceselor robotizate și a fluxurilor tehnologice, achiziționarea de tehnologii blockchain, achiziționarea de sisteme de inteligență artificială, învățarea automată, realitatea augmentată, realitatea virtuală, achiziționarea unui site de prezentare, achiziționarea de servicii de cloud și de internet al obiectelor, formarea personalului cu ajutorul echipamentelor IT, consiliere/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care au nevoie IMM-urile.
Proiectul nostru își propune să implementeze digitalizarea în activitatea operațională a biroului, prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor în toate etapele de dezvoltare a procesului creativ, respectiv prin creșterea competitivității, favorizând inovarea și facilitând noi formule de lucru, având drept finalitate, adaptarea modelului de afacere la realitatea digitală contemporană.

All Rights Reserved. © TAR-TAU Arhitectura 2017 - 2025